Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, în județul Maramureș, că Guvernul va face o revenire la hotărârea privind deschiderea plajelor, astfel încât aceasta să permită și accesul celor care merg cu prosopul sau cu cearșaful, nu doar cu șezlongul.
Premierul Ludovic Orban a făcut precizări cu privire la regulile pe care va trebui ca turiștii să le respecte pe plajă.
„În hotărârea de guvern pe care am dat-o privitor la deschiderea plajelor, acolo, într-adevăr am specificat că pe plajele amenajate accesul se face cu şezlonguri care trebuie să fie la 2 metri. Aici o să facem o revenire pentru că asta nu înseamnă că interzicem ca pe o anumită suprafaţă dintr-o plajă amenajată, ca oamenii care nu au resurse financiare să-şi achiziţioneze şezlongul, cu câte 8 – 10 lei, să poată să vină cu prosopul, cu cearşaful”, a anunțat premierul.
„O să facem corectura. Sensul textului din Anexa 3 a hotărârii de guvern nu era de a interzice persoanelor care vor să vină la plajă şi care nu au posibilitatea să-şi ia şezlonguri, ci de a spune că pe acele zone amenajate ale plajelor, indiferent că este vorba de plaje care sunt la mare sau care sunt la lacuri, la acestea accesul se face pe şezlonguri care au o anumită distanţare, dar, cu siguranţă, vom face o revenire şi vom specifica foarte clar că este permis pe anumite zone să vină cu cearşaf, cu prosop”, a mai spus Ludovic Orban.